Cum va fi vremea în weekend

vreme-300x225In Dobrogea si Baragan innorarile persista; mai vin cateva reprize de ploaie, posibil cu fenomene electrice. Vantul prinde putere, iar temperaturile, mai scazute decat joi, se opresc la 25, 26 de grade.

In Moldova sudica si in nordul Munteniei gasim atmosfera schimbatoare. O sa mai ploua din cand in cand; insa nu mai vorbim despre cantitati mari de apa. Se mai racoreste putin, iar vantul va fi destul de intens.

like facebookSi in nordul Moldovei si in Bucovina se mai anunta ceva ploi, dar pe suprafete restranse. Domina perioadele insorite, iar temperaturile cresc usor fata de ziua trecuta.

In nordul Transilvaniei si in Maramures avem o zi destul de placuta, cu 25…26 de grade la orele amiezii. Norii apar in treacat si ar putea sa lase o ploaie de scurta durata.

Vestul tarii are parte de vreme foarte frumoasa, cu soare, cativa nori si un pic de vant. Se incalzeste: temperaturile ajung la valori placute, de cel mult 27…28 de grade.

In centrul Romaniei mai vin ceva ploi, in special in zonele montane; dar in ansamblu avem vreme buna si maxime de la 22 de grade in depresiuni; pana la 27 de grade pe partea vestica a provinciei.

In Oltenia nu sunt semne de ploaie; ziua va fi insorita si mai calda decat in restul tarii. Cele mai ridicate valori, de 31…32 de grade se vor atinge in sudul provinciei.

In tinuturile sudice mai apar ceva innorari acum dimineata, cand ar putea sa picure trecator. Mai tarziu cerul se degajeaza si se incalzeste. Temperaturile ajung la 30 de grade in Lunca Dunarii.

Si in Bucuresti mai picura la inceputul zilei; apoi norii se risipesc. Vantul ramane activ, presiunea continua sa creasca, iar la amiaza se vor inregistra cam 28 de grade. Urmeaza o noapte linistita, cu 17 grade spre dimineata.

La munte prindem vreme mai buna; desi mai vin ceva averse, in special in Carpatii Orientali si de Curbura. Vantul prinde putere si va sufla tare in zonele de creasta. In regimul termic nu sunt schimbari importante.

Pe litoral gasim vreme cam neplacuta. O sa ploua in mai multe reprize si se pot acumula 20 de litri de apa pe metru patrat. Vantul are intensificari sustinute si se racoreste. Temperatura apei va fi comparabila cu cea de pe plaja.

Sambata se face foarte cald in sud si sud-vest. Avem vreme frumoasa; doar pe la munte; dupa-amiaza, ar putea sa vina o ploaie de scurta durata.

Duminica: soare si vreme calduroasa aproape peste tot. In vest si sud-vest, izolat se pot atinge 35 de grade si atmosfera devine sufocanta. In zonele montane e posibil sa cada cativa stropi.

Caldura mare si luni. Canicula cuprinde zonele vestice si stresul termic se accentueaza. Cerul va fi mai mult senin; ploile lipsesc din prognoza.

Sursa: StirileProtv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *