Tranzacție uriașă făcută de doi botoșăneni. Au vândut o rețea de cablu cu 50 de milioane de euro

antena televiziune prin cabluTranzacție uriașă făcută, de curând, de doi oameni de afaceri botoșăneni. Aceștia au vândut o rețea de cablu cu 50 de milioane de euro.

Este vorba de foștii proprietari ai rețelei de cablu Somax din Botoșani, Mihai Şotropa și Marcel Martin, care au înstrăinat rețeaua de cablu TV, internet și telefonie pe care o dețineau în Belgrad.

Cei doi erau acționari ai companiei IKOM din Capitala Serbiei, care deținea peste 100.000 de abonați și care a fost preluată de fondul de investiții american KKR (Kohlberg Kravis Roberts).

Tranzacţia dintre IKOM şi KKR (prin com­pania de cablu SBB) a fost semnată în toam­na anului trecut şi a primit în urmă cu 3 luni acordul Comisiei pentru Protecţia Com­pe­tiţiei din Serbia, ultimele formalităţi urmând să fie finalizate în această perioadă.

like facebookTranzacţia a avut o valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, sumă care va fi achitată integral într-o perioadă de 5 ani de zile, conform datelor ZF.

IKOM a fost lansată cu banii obţinuţi din vânzarea în anul 2000 a rețelei de cablu Somax către compania de cablu UPC.

Şotropa, care a absolvit Electronică şi Telecomunicaţii în 1980 în Iaşi, a lucrat la Direcţia de Poştă şi Telecomunicaţii Botoșani, iar la doi ani după căderea regimului Ceauşescu şi-a deschis, alături de Martin, prima afacere în domeniul televiziunii prin cablu, dar și prima televiziune locală, Somax.

Cei doi au deținut și rețele de cablu în mai multe municipii din Suceava.

 

2 thoughts on “Tranzacție uriașă făcută de doi botoșăneni. Au vândut o rețea de cablu cu 50 de milioane de euro

  1. Somax la care se uita Victoras si cu familia lui. Cum poti sa afirmi ca aia se numeste televiziune???? Lasati-o draq…Numai necalificati si numai agramati si acolo si la Telem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *