Nova Apaserv face angajări. Vezi ce caută!

sediu Nova Apaserv- BotosaniSocietatea Nova Apaserv va scoate la concurs, în perioada imediat următoare, zece posturi. Directorul societății Nova Apaserv, Albert Tănase, a declarat că posturile au fost identificate ca fiind libere în organigramă, acestea fiind relocate pe partea operațională. Noua organigramă urmează să fie supusă spre aprobare marți.

like facebookEste o organigramă viabilă. Au fost operate modificările care s-au putut face din punct de vedere legal, în sensul relocării unor posturi. Au fost în jur de 10 posturi pe care le-am identificat ca fiind vacantate și au fost relocate pe partea operațională. Având în vedere că legislația nu ne permite mărirea organigramei, am apelat la această soluție iar pe parcurs, în momentul în care se va vacanta un post, prioritatea noastră este să îl direcționăm către partea operațională, pentru că acolo avem probleme, la punctele de lucru din județ unde avem stații de pompare. Aproape lunar preluăm noi rețele, care ar presupune un număr de angajați mai mare decât numărul actual”, a menționat Tănase.

Cele zece posturi sunt pentru instalatori, cititori contori, operator hidraulic. La ora actuală societatea are 537 de angajați iar necesarul ar fi de peste 600 de salariați pentru a funcționa în condiții normale.

 

One thought on “Nova Apaserv face angajări. Vezi ce caută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *