Canicula se întoarce. Ce temperaturi vor fi luni, marți și miercuri

caniculaVremea se va încălzi la începutul săptămânii în toate regiunile și ne vom confrunta din nou cu disconfortul termic. Totuși, la munte și în alte câteva zone ale țării va ploua.

VREMEA LUNI

Potrivit Realitatea.net, vremea se va mai incalzi, iar în Banat, în cea mai mare parte a Crișanei, în sud-vestul Transilvaniei și local în Oltenia și sudul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic în creștere, indicele temperatură-umezeală urmând să atingă și să depășească ușor pragul critic de 80 de unități.

like facebookTemperaturile maxime se vor încadra între 25…28 de grade pe litoral și 37 de grade în Banat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a zilei la munte unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. În orele serii, în vest și în nord-vest instabilitatea atmosferică se va accentua si local vor fi averse ce pot avea caracter torențial, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului; izolat vor fi posibile vijelii și căderi de grindină, conform REALITATEA TV.

În București, vremea va fi deosebit de calda, cu o maxima în jurul a 34 de grade şi disconfort termic ridicat; indicele temperatura-umezeala va depaşi uşor pragul critic de 80 de unitaţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

La munte, vremea va fi frumoasa si calda. In a doua parte a zilei, pe arii restrânse vor fi ploi de scurta durata şi descarcari electrice. Dar in orele serii şi noaptea, în Carpaţii Occidentali vor fi intervale cu instabilitate atmosferica accentuata ce se va manifesta local prin averse ce pot avea caracter torenţial, frecvente descarcari electrice şi intensificari de scurta durata ale vântului; izolat vor fi posibile vijelii şi caderi de grindina. La amiaza vor fi 24 de grade la Paltinis, 25 de grade la Predeal, 23 de grade la Semenic, 22 de grade la Sinaia cota 1500, 27 de grade la Arieseni si 19 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau.

La mare, vremea va fi predominant frumoasa. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari trecatoare în cursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar temperatura apei marii va avea valori cuprinse între 21 şi 23 de grade.

VREMEA MARȚI

Marti, disconfortul termic se va accentua. Va fi caniculă după-amiază în jumătatea de sud-vest, unde se vor înregistra frecvent valori maxime de 35…37 de grade, iar în Banat în jurul a 38 de grade, 39 de grade in Timisoara. In aceasta parte a tarii indicele temperatură-umezeală va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. În celelalte regiuni vor fi temperaturi maxime între 30 și 34 de grade, mai scăzute pe litoral unde se vor înregistra 25…26 de grade, iar pragul disconfortului termic se va atinge pe spații mici.

În special în doua parte a zilei, local, vor fi averse ce pot fi torentiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului în zonele montane și în regiunile nordice și centrale și pe spații restrânse în rest. Vor fi posibile vijelii și căderi de grindină.

În București, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic va fi accentuat. 18-20 de grade dimineata si in jur de 35 de grade la amiaza. Indicele temperatura-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități iar cerul va fi variabil.

VREMEA MIERCURI

Miercuri, in regiunile vestice, nordice și centrale, valorile termice vor marca o scădere față de marti, în schimb în sud și sud-est vremea se va menține local caniculară si disconfortul termic va fi accentuat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade, mai ridicate în Câmpia Română și în Lunca Dunării, până în jurul a 36 de grade la Drobeta, Giurgiu si Calarasi.

În jumătatea nordică a țării și în zonele de deal și de munte, mai ales după-amiaza, vor fi averse, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului care vor lua și aspect de vijelie. Pe suprafețe mici vor fi căderi de grindină și cantități de apă însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.

În București, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi accentuat. 18-20 de grade dimineata si 35-36 de grade la amiaza. Indicele temperatura-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară când vor fi posibile ploi de scurtă durată, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Sursa: Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *