Patronul firmei Transporturi Auto SA Botoșani, Constantin Conțac, a luat decizia de a-și retrage utilajele de pe șantierele deschise pe drumurile naționale, ca urmare a neefectuării de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a lucrărilor efectuate.
El a declarat că sistează lucrările atât pe județul Botoșani, cât și pe județul Suceava până în momentul în care DRDP Iași va deconta măcar o parte din suma de aproximativ 11 milioane de lei aferentă lucrărilor deja derulate.
Conțac susține că până în acest moment a creditat din fonduri proprii toate lucrările efectuate pe raza Secției Drumuri Naționale Botoșani și pe raza Secției Drumuri Naționale Suceava, însă spune că întârzierile i-au creat un blocaj financiar.
„Toate lucrările sunt semnate, documentele transmise și semnate la Iași, numai nu mai vin banii. Nu se mai poate! Toate lucrările sunt făcute pe banii mei. O să retrag utilajele până primesc banii”, a precizat Conțac.
Decizia firmei Transporturi Auto, care are încheiat un contract multianual cu DRDP Iași pentru Botoșani și Suceava, afectează lucrările de modernizare a drumului Botoșani- Săveni, care nu au fost finalizate, dar și multe alte lucrări de întreținere pe Botoșani și Suceava.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
[…] Transporturi Auto a decis, săptămâna trecută, să închidă șantierele de pe drumurile naționa…. […]