Noi acțiuni ale polițiștilor botoșăneni: Zeci de permise reținute și peste 700 de sancțiuni aplicate

filtru politie botosani1Poliţia Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în sezonul estival 2017. În perioada 12 – 18 iunie, efective mărite de poliţişti au acţionat pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

La acţiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, precum şi de la alte structuri. În urma activităţilor, au fost constatate 90 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 33 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Au fost depistate 5 persoane urmărite la nivel naţional sau internaţional, iar faţă de alte 3 persoane au fost dispuse măsuri preventive. De asemenea, au fost aplicate 719 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 244.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 63.000 de lei.

like facebookPoliţiştii au intervenit şi au aplicat 107 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 82 pentru alte fapte.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi specifice, în urma cărora au aplicat 530 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, din care 5 pentru consum de alcool şi 282 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 31 de permise de conducere, dintre care 4 pentru consum de alcool şi 7 pentru viteză şi au retras 24 de certificate de înmatriculare.

La data de 12.06.2017, poliţiştii din Stefănești, au depistat în zona centrală a oraşului, un tânăr de 22 de ani care oferea spre vânzare cantitatea de 460 de ţigarete (23 de pachete)  fără documente legale, cu timbru de proveniență Republica Moldova.

Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar persoana depistată a fost sancționată contravențional conform Legii nr. 12/1990, cu amendă în cuantum de 5.000 lei.

 La data de 16.06.2017, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani.

Cu ocazia controlului efectuat, pe bancheta din spate a autoturismului a fost găsită cantitatea de 1.400 de ţigarete (70 de pachete) de provienienţă Republica Moldova şi Duty Free.

În cauză continuă cercetarile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

 La data de 16.06.2017, în jurul orei 16:00, poliţiştii din Săveni, au depistat în trafic, pe drumul judeţean D.J. 282, pe raza comunei Dângeni, 4 bărbaţi, toţi din comuna Hăneşti, care transportau cu vehicule cu tracţiune animală cantitatea totală de 4.432 m3 material lemnos (lemn foc, frasin), fără a avea avize de însoţire secundare.

Cele patru persoane au fost sancţionate contravenţional, conform Legii nr.171/2010 modificată, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Truşeşti, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.

 

loading...

Lăsați un comentariu

*