FOTO Zeci de cadre medicale de la Spitalul Județean au început cursurile de comunicare

cursuri cadre medicale spital judeteanZeci de cadre medicale de la Spitalul Județean ”Mavromati” au început cursurile de comunicare organizate de conducerea unității, în colaborare cu reprezentanți ai  Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali. Cursurile au loc la Colegiul Medicilor și sunt destinate asistenților medicali, infirmierilor, îngrijitorilor și muncitorilor. Acestea vor fi organizate etapizat, pe parcursul mai multor luni. Cursanții vor fi învățați cu să comunice și să se comporte cu pacienții, iar la final vor primi credite. Măsura vine după ce mai mulți pacienți au reclamat comportamentul cadrelor medicale.

like facebookLa deschidere a participat președintele Colegiului Medicilor Botoșani, Constantin Didi Moșmeguțu, medicul Ștefan Bercea. Dan Alistar, directorul de îngrijiri de la Spitalul Județean, Petrică Horbaniuc, vicepreşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali. În sală s-au aflat aproximativ 50 de asistenţi, mulţi dintre aceştia fiind asistenţi-şefi de secţii.

Depinde foarte mult de cum îşi gestionează fiecare emoţiile, pentru că în comunicare substratul este emoţional. Trebuie să ne gândim că fiecare asistent duce în spatele său emoţii, griji, grija faţă de pacient, grija faţă de calitatea actului medical. Dacă acest curs ne va ajuta să gestionăm şi să manageriem comunicarea cu elemente practice este ideal atât pentru asistenţi cât şi pentru pacienţi„, a spus Coca Crâşmaru, asistentul şef din Compartimentul de Primiri Urgenţe- Pediatrie.

mosnegutu cursuri asistenti ordinul asistentilor

cursuri cadre medicale spital

3 thoughts on “FOTO Zeci de cadre medicale de la Spitalul Județean au început cursurile de comunicare

  1. Vreau sa o vad si pe asta ….că se schimba ceva…. măcar in comportamentul lor. Toata lumea a trecut prin spitale si cu totii avem ce povesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *