Au fost stabilite noile chirii la ANL-urile din Botoșani. La cât ajunge cea mai mare chirie

anl botosaniConducerea societății Locativa a stabilit noile chirii la ANL-uri. Potrivit lui Florinel Gornea, directorul Locativa, noile tarife vor intra în vigoare de la 1 iunie și diferă de la o locuință la alta, funcție de veniturile chiriașilor. Astfel, chiriile pentru un apartament cu două camere pornesc de la 200 lei și ajung la 270 lei. La o garsonieră, chiriile vor porni de la 130 lei până la 200 lei, în timp ce la trei camere vor fi chirii cuprinse între 190 lei și peste 300 lei. La patru camere, chiriile pornesc de la 400 și pot depăși 550 lei. Directorul Locativa susține că într-o primă etapă au fost calculate tarifele la acele contracte care expiră în iunie.

like facebookAvând în vedere că aceste chirii presupun calculul veniturilor care vin pe ultimele 12 luni pe fiecare membru, or să apară niște reduceri 10-20-30% față de cele din ianuarie 2017. Cei care nu vor să-și aducă documentele privind veniturile, chiar dacă sunt anunțați și obligați prin contractul vechi, plătesc suma maximă, în jur de 270 lei, la două camere, de exemplu. Mai rău este că oamenii nu vor să înțeleagă că anumite chirii pentru unii sunt suportabile, pentru alții nu. Nu suntem noi de vină. Dacă facem un mic bilanț, aceste valori nu sunt maxime, ci medii. Valorile maxime sunt acolo unde veniturile sunt mari. Dacă omul aduce documentele justificative în decembrie, eu nu pot să-i calculeze din urmă. Chiriașul trebuie să aducă documentele în timp util ”, a menționat Gornea.

Cea mai mare chirie la un apartament cu trei camere, situat pe Calea Națională este de 398 lei iar la unul de patru camere 593 lei pe lună. Chiria se va modifica o dată pe an. Următoarele chirii vor stabilite în octombrie, cu aplicabilitate din ianuarie 2018.

 

2 thoughts on “Au fost stabilite noile chirii la ANL-urile din Botoșani. La cât ajunge cea mai mare chirie

  1. Legi de rahat in tara asta..
    Cum sa plateasca 200 lei chirie pentru un apartament cu doua camere o persoana care se laudă ca detine una dintre cele mai de lux masini…???cum sa platesti o asa chirie când rata la un credit ipotecar pentru o astfel de locuinta depăseste cu mult 200 euro????

    1. „O astfel de locuinta”?!!Ai habar măcar cum arata o locuință la ANL Cișmea de ex?!!și cat te ajunge o factura la gaz pe timp de iarna?!!nu mai spun de alte facturi sau transport!!!și sa ai venit minim pe economie….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *