Ghinion prevenit prin exerciții practice de elevii de la două școli botoșănene

elevi la isu pompieriGhinionul unei zile de marți, 13, poate fi prevenit doar printr-o pregătire temeinică, atât teoretică, cât și practică. De cele mai multe ori, realitatea a demonstrat că, deși, teoretic, cetățenii cunosc modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, atunci când sunt implicați într-un eveniment nedorit reacționează contrar cunoștințelor dobândite. Și pentru că, deprinderile se dobândesc doar prin exercițiu, pompierii botoșăneni au desfășurat astăzi, o serie de activități practice la care au participat zeci de elevi de la Liceul Tehnologic „Elie Radu” Botoșani și Școala Gimnazială nr.1 Orășeni Deal.

like facebookDupă ce li s-a explicat teoretic cum să prevină o situație de urgență sau cum să se comporte în cazul producerii unor evenimente nedorite, „musafirii” au fost implicați în exerciții demonstrative de stingere a unui incendiu, de salvare de la înălțime, de descarcerare și de căutare-salvare a persoanelor din medii ostile vieții. „Instrucția” a început cu exerciții de încălzire, apoi, fiecare copil a urcat pana la nivelul I al turnului de instrucție, cu ajutorul scării de fereastră.

Elevii au participat la stingerea diferitelor tipuri de incendii (de lemn, furaje și produse petroliere) utilizând atât, accesoriile din dotarea autospecialelor de intervenție, cât și stingătoarele.

Pe parcursul acestor activități practice (anunțarea incendiilor, echiparea pentru intervenție, comunicarea datelor preliminarii prin stațiile de emisie-recepție, realizarea dispozitivului de intervenție, localizarea și lichidarea
incendiilor, salvarea persoanelor de la înălțime), elevii au simțit emoția și presiunea timpului pe care pompierii le trăiesc într-o situație reală.

Toate aceste exerciții practice au fost desfășurate în cadrul activităților dedicate „Zilei Informării Preventive”, care se sărbătorește în fiecare zi de marți, 13.

Sub sloganul „Preveniți ghinionul”, în unitățile de învățământ din Trușești și locurile cu aglomerări de persoane Dorohoi și Botoșani, pompierii au fost prezenți și le-au explicat cetățenilor cum să prevină o situație de urgență sau cum să se comporte în cazul producerii unor evenimente nedorite.

Sursa: comunicat ISU

One thought on “Ghinion prevenit prin exerciții practice de elevii de la două școli botoșănene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *