FOTO Contrabandist neinspirat! A ascuns țigări de 600 lei în rezervorul mașinii și s-a ales cu o amendă de 5000 lei

tigari rezervorEchipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul unui autoturism marca Volkswagen, 5.600 ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 630 lei.

like facebookÎn data de 29 mai, în jurul orei 18.40, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Cosmin D., în vârstă de 27 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România.

În urma unui control amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit ascunsă şi nedeclarată în rezervorul autoturismului cantitatea totală de 5.600 ţigarete marca Plugarul, cu timbru de acciză R. Moldova.

Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura indisponibilizării ţigaretelor, în valoare de aproximativ 630 lei, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

tigari rezervor

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *