Scriitoarea Maria Baciu îşi lansează cel mai nou volum la Biblioteca Judeţeană Botoşani

maria baciu patria mea de copil -9 „Cartea este un ospăț al gândurilor la care fiecare este poftit.”, iar cartea bună ne adună. La un ospăț al gândurilor, cu „Cireşe de mai”, sunt invitați marți, 30 mai 2017, începând cu orele 12:30, elevii claselor a II-a A Step By Step ( coordonați de prof. înv. primar Olguța-Cătălina Dughilă și prof. înv. primar Laura Ohaci), a V-a B și a VII-a A (coordonați de prof. Mariana Damian) de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”- Botoșani.

like facebookÎn atmosfera caldă și primitoare a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” – Botoșani, la Secția de Împrumut Carte pentru Copii, scriitoarea Maria Baciu va lansa pentru copii cartea „Cireșe de mai”. Volumul de versuri va fi prezentat de muzeograful Gigi Median, iar lecturile publice vor fi deschise de către actorul Cezar Amitroaei.

Prin dialogul dintre generații, copiii vor afla de la autoare „Cum se scrie o carte?”, iar în atelierele de lucru (scriere creativă, artă, teatru și joc de rol) vor surprinde frumusețea copilăriei.

Activitatea „Cireșe de mai” face parte din Proiectul „Biblioteca – o lume de poveste” ( coordonator proiect: prof. Olguța – Cătălina Dughilă, partener:  Costel Dorin Grigoruță ) și este organizată de bibliotecar Ersilia Iacob.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *