Liderul de sindicat de la Ambulanță cere amenajarea unui spațiu unde elicopterul SMURD să poată ateriza și pe timpul nopții

cristi calimandriuc vasile chiruLiderul de sindicat de la Serviciul Județean de Ambulanță, Cristi Calimandriuc, a cerut, vineri, autorităților județului și parlamentarilor botoșăneni să se facă demersuri pentru amenajarea unei piste pentru aterizarea elicopterului SMURD. Acesta a spus că în ultima perioadă a crescut numărul solicitărilor la ambulanța aeriană, iar de multe ori, pe timp de noapte, se merge la Aeroportul Suceava cu bolnavul pentru a fi preluat de elicopter.

like facebookSă faceți demersurile ca în județul Botoșani să avem un loc amenajat unde elicopterul SMURD ar putea ateriza și pe timp de noapte. Am avut probleme cu aterizarea elicopterului, nu avem un loc bine definit. Noi mergem la Aeroporul din Suceava, care după o anumită oră de noapte se închide. iar elicopterul SMURD nu mai are unde ateriza la Botoșani, pe motiv că nu este un spațiu cu sistem de iluminare. În numele Serviciului de Ambulanță și al pacienților, vă rugăm să faceți toate demersurile. Cred că și la Botoșani merităm un loc unde poate ateriza elicopterul SMURD”, a menționat Calimandriuc.

Prefectul Dan Șlincu a spus că va purta o discuție în acest sens cu reprezentanții Consiliului Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *