Doina Federovici: „Din luna iunie PSD Botoșani va organiza întâlniri cu cetățenii în fiecare zonă a județului”

doina federoviciPreședintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că din luna iunie toate organizațiile social-democrate de pe plan local vor începe organizarea de întâlniri cu cetățenii din fiecare localitate a județului.

După primele șase luni de guvernare cred că este important să evaluăm ceea ce s-a realizat și ce mai este de făcut în fiecare domeniu. Unele dintre măsurile adoptate de Guvern sau de Parlament au fost deja implementate și botoșănenii au început să simtă acest lucru. Mă refer aici la creșterile de salarii și pensii, la subvențiile din agricultură, la programele pentru tineri și la reducerea sau eliminarea mai multor taxe și impozite. Însă, alte măsuri aprobate de autoritățile centrale nu au fost destul de bine explicate sau au fost amănate pentru a se consulta toate categoriile socio-profesionale la care se aplică”, a declarat Doina Federovici.

like facebookUna dintre cele mai importante măsuri adoptate de actualul Guvern se referă la etapa a II-a a Programului naţional de dezvoltare locală, în valoare de 30 miliarde lei, finanţare multianuală care va fi implementată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în perioada 2017-2020.

Împreună cu toți colegii mei voi stabili un calendar de întâlniri pentru fiecare săptămână. Astfel, vreau să avem dezbateri publice cu botoșănenii din fiecare localitate pentru a vedea ce nemulțumiri are fiecare, ce probleme nu au fost rezolvate și ce informații nu au ajuns în teritoriu. Este esențial să comunicăm cu cetățenii și să le spunem că lucrările de investiții programate pentru perioada următoare vor fi realizate în funcție de necesitățiile comunităților și nu de apartenența politică a administrațiilor publice locale”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

 

 

One thought on “Doina Federovici: „Din luna iunie PSD Botoșani va organiza întâlniri cu cetățenii în fiecare zonă a județului”

  1. Tu mai femeie invata sa dai buna ziua cand intri intr-un taxi,da??? Dupa aia sa vii cu vrajeala pentru populatiune. Cand stateai la ANL-uri….nici buna ziua nu stiai sa dai needucato ce esti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *