Prima chirie, aprobată de Guvern. Cine poate beneficia de banii de la stat!

blocuri in BotosaniNormele de aplicare ale Programului „Prima chirie”, prin care se acordă o primă de relocare șomerilor înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, care își schimbă domiciliul la o distanță mai mare de 50 de km pentru a se încadra în muncă, au fost aprobate joi printr-o Hotărâre de Guvern, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Prima de relocare se acordă la cerere, lunar, pentru o perioadă de maximum 36 de luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru cel puțin 12 luni și nu se cumulează cu alte prime de mobilitate, potrivit legii. Această primă se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către aceștia – dacă sunt persoane singure – sau împreună cu familia, nu depășesc 5.000 de lei/lună. Prima de relocare este de 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) la noul domiciliu sau reședință, în limita sumei de 900 de lei lunar.

like facebookÎn cazul în care persoanele aflate în șomaj se încadrează în muncă pe durată mai mică de 12 luni, iar ulterior se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată de 12 luni sau mai mare de 12 luni ori nedeterminată, nu beneficiază de aceasta primă.

Pentru a beneficia de prima de relocare, persoanele îndreptățite trebuie să depună la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în evidențele cărora sunt  înregistrate, documente care să ateste îndeplinirea condițiilor menționate în lege, în  termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Totodată, veniturile nete lunare luate în considerare în vederea acordării primei sunt:

–        venituri din salarii şi asimilate salariilor;

–        venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

–        venituri din pensii;

–        venitul minim garantat;

–        indemnizaţia de şomaj;

–        stimulentul de inserţie, indemnizaţia de concediu pentru creşterea copilului

Prima de relocare se acordă lunar începând din luna următoare depunerii documentelor, pentru o perioadă de cel mult 36 de luni, iar pentru acordarea acesteia beneficiarul trebuie să depună lunar documente care să ateste plata chiriei, a facturilor la utilități, declarații și adeverințe privind veniturile realizate lunar, astfel încât să dovedească faptul că se încadrează în prevederile legii.

Atât documentele pentru deschiderea dosarului, cât și cele lunare, se pot depune personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin fax sau e-mail.

One thought on “Prima chirie, aprobată de Guvern. Cine poate beneficia de banii de la stat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *