Noi acțiuni în trafic ale polițiștilor rutieri. Ce au vizat

filtre politieDe la începutul acestui an, pe raza judeţului Botoşani, 21 de biciclişti au fost implicaţi în accidente rutiere, produse din cauza nerespectării de către aceştia, a regulilor de circulaţie. Pe 24 mai, poliţiştii Serviciului Rutier rutieri au desfăşurat, pe raza întregului judeţ, o acţiune pentru combaterea nerespectării normelor rutiere de către biciclişti şi pentru prevenirea accidentelor rutiere în care aceştia sunt implicaţi.

like facebookÎn urma activităților desfăşurate, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 31 au fost aplicate bicicliştilor. De asemenea, poliţiştii rutieri au discutat cu bicicliştii, în vederea conştientizării acestora cu privire la pericolele la care se expun, nerespectând legislaţia rutieră.

Pentru prevenirea evenimentelor negative în trafic, în care sunt implicaţi bicicliştii, poliţiştii vă reamintesc următoarele:   – traversaţi strada pe trecerea de pietoni, pe lângă bicicletă, după ce v-aţi asigurat temeinic;   – înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă – din faţă şi din spate – că nu se aproprie niciun autovehicul;   – circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană, câte unul;  – nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice;  – atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers;  – nu transportaţi pe bicicletă altă persoană;  – este recomandat să purtaţi o cască de protecţie omologată;  – pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);  – înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept.

Sursa: comunicat IPJ Botoșani

 

 

One thought on “Noi acțiuni în trafic ale polițiștilor rutieri. Ce au vizat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *