Acțiuni ale liberalilor la Muzeul Județean, la 142 de ani de la înființarea PNL

pnl Botosani sediuPartidul Național Liberal, cea mai veche formațiune politică din România împlinește astăzi 142 de ani de la înființarea sa, la 24 mai 1875. Liberalii botoșăneni, susținuți de “Asociația AMFITEATRU, vor marca acest moment printr-o acțiune organizată, începând ora 15.00, la Muzeul Județean de Istorie, la care sunt invitați atât membri ai PNL, cât și persoane neînregimentate, dar care împărtășesc doctrina și ideile liberale.

like facebookDe numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României, respectiv: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), introducerea votului universal (1918), reforma agrară (1921), adoptarea Constituției din 1923 și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

Liberalismul este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, a egalității în fața legilor, a garantării drepturilor și libertăților cetățenești. În plan social, miscarea liberală are ca obiectiv modernizarea accelerată a societății și coeziunea socială, iar în plan economic este adeptul declarat al capitalismului și al economiei de piață, în care statul are rol restrâns, doar de reglementare.

Partidul Național Liberal se declară atașat valorilor democrației, pluralismului politic și statului de drept, propunându-și totodată să aibă o contribuție la dezvoltarea actuală a țării, pe măsura faptelor trecutului său, însă ținând cont de realitățile sociale, politice și economice actuale.

Sursa: comunicat PNL

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *