Costel Lupașcu: „După primele 100 de zile de guvernare, botoșănenii simt că PSD a adus o schimbare în bine”

deputat costel lupascu- botosaniDeputatul PSD Costel Lupașcu a declarat joi că primele 100 de zile de guvernare PSD au adus mai mulți bani în buzunarele multor botoșăneni, iar această schimbare în bine se va simți mai puternic când vor începe proiectele din cea de-a doua fază a Programului Național de Dezvoltare Locală.

Eu cred că după primele 100 de zile de guvernare, foarte mulți botoșăneni simt că PSD a adus o schimbare în bine în buzunarele lor. Cei cu salariul minim au câștigat 200 de lei în plus pe lună, profesorii, medicii, artiștii și cei care lucrează în administrație au obținut de asemenea creșteri importante la salariu. Pensionarii au fost scutiți de plata contribuției pe sănătate, iar de la 1 iulie vor primi pensii majorate. Urmează acum PNDL II, cu proiecte locale de drumuri, canalizări, grădinițe, dar și modernizarea tuturor școlilor din Botoșani care în prezent nu îndeplinesc condițiile din autorizația de funcționare”, a declarat Costel Lupașcu.

like-facebookDeputatul PSD a mai subliniat că este pentru prima oară în istoria recentă a României când un guvern urmărește punct cu punct realizarea promisiunilor menționate în programul de guvernare. „Încercați să vă amintiți măcar un singur punct din programul Guvernului Boc. Nu veți reuși pentru că atunci nu se ținea cont ce scrie în programul de guvernare și nimeni nu urmărea respectarea lui. Guvernul Grindeanu este primul care parcurge la virgulă ceea ce s-a promis în campania electorală, cu termene și obiective precise pentru fiecare trimestru. Iar oamenii simt că se realizează ceea ce au votat”, a explicat Lupașcu, care a mai precizat că e mândru că îi reprezintă pe botoșăneni în Parlamentul României, în calitate de deputat PSD.

 

2 thoughts on “Costel Lupașcu: „După primele 100 de zile de guvernare, botoșănenii simt că PSD a adus o schimbare în bine”

  1. Daca reusiti sa modernizati macar jumatate din scolile din judet pentru a a fi autorizate pe bune(se pot autoriza, cu dispensa, prin hotatare de guvern) atunci ma inscriu si eu in PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *