Senatorul PNL Costel Şoptică atrage atenţia asupra nefuncţionării instituţiilor de control anticorupţie

costel sopticaSenatorul PNL Botoşani, Costel Şoptică, a adresat o interpelare parlamentară ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pe tema activităţii mecanismelor instituţionale de control anticorupţie.

„Un studiu de specialitate indică faptul că în ministerele din România există în medie un angajat al corpului de control pentru alţi 550, fapt care pune sub semnul întrebării eficacitatea luptei anticorupţie în sistemul bugetar. În acelaşi timp, Strategia naţională anticorupţie prevede, printre altele, creşterea transparenţei, intensificarea controalelor la ordonatorii de credite ai bugetelor de stat, simplificarea procedurilor administrative, creşterea transparenţei finanţării partidelor politice şi creşterea gradului de educaţie anticorupţie”, a apreciat parlamentarul liberal, în documentul oficial trimis conducerii Ministerului Justiţiei.

În finalul interpelării, senatorul botoşănean a solicitat ministrului Tudorel Toader răspuns la câteva întrebări: „1. Există o evaluarea clară şi riguroasă a nefuncţionării instituţiilor de control din subordinea ministerelor?; 2. Care este eficienţa acestor structuri, în condiţiile în care numărul redus al persoanelor care controlează activitatea din ministere şi instituţiile subordonate lor funcţionează doar la cota de avarie?;3. Ce prevede Strategia naţională anticorupţie pentru următoarea perioadă în vederea creşterii gradului de educaţie anticorupţie?”.

Consider că este important ca Guvernul României să analizeze cu celeritate cauzele pentru care nu funcţionează mecanismele deja existente în lupta anticorupţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât există numeroase semne de întrebare legate de veridicitatea instrumentării unor cauze şi a deciziilor aferente condamnării unor persoane nevinovate”, a concluzionat senatorul Costel Şoptică.

 

One thought on “Senatorul PNL Costel Şoptică atrage atenţia asupra nefuncţionării instituţiilor de control anticorupţie

  1. Corect ! El este prima dovada ca a furat la greu si este inca in libertate. Poate dupa ce-l zgitie pe Flutur se mai elibereaza putin procurorii si se ocupa si de el. Asta ca tot si-o cere singur incercind sa acopere rahatul cu praf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *