Preşedintele PNL Botoşani, Costel Şoptică: „PSD continuă politica de batjocorire a românilor!”

costel sopticaReprezentanţii PSD continuă că îi sfideze pe români, după adoptarea de miercuri a amendamentelor ce vizează graţierea actelor de corupţie în Comisia juridică din Senat, a apreciat preşedintele PNL Botoşani, senatorul Costel Şoptică, într-o declaraţie de presă remisă joi.

       „Este incredibil modul în care PSD duce politica de batjocorire a românilor! Propunerea lor a fost de graţiere a persoanelor condamnate pentru luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, respectiv cele mai nocive fapte de corupţie care au tras România în jos în ultimii ani. Este evident că scopul guvernării PSD este cel de a legifera conform propriilor interese şi ale clientelei lor politice”, a apreciat liderul liberal.

Costel Şoptică a afirmat că ieşirea românilor în stradă după emiterea Ordonanţei de Urgenţă 13/2017 nu a avut niciun efect pentru partidul de guvernământ. „Mi se pare halucinant că protestele de săptămâni întregi ale românilor după scandalul iniţierii OUG 13 nu au avut nicio consecinţă asupra felului de manifestare politică şi publică a PSD. Este cu totul şi cu totul dezonorant pentru un partid care susţine că apără statul de drept şi este receptiv la adevăratele probleme ale românilor să acţioneze de o asemenea manieră, prin acţiuni care aruncă în desuetudine lupta împotriva corupţiei”, a declarat senatorul PNL.

Preşedintele PNL Botoşani a mai adăugat că PSD dă dovadă de duplicitate, prin poziţiile asumate în cazul votului privind adoptarea amendamentelor privind graţierea faptelor de corupţie: „Este abracadabrantă declaraţia lui Liviu Dragnea, care a spus că dezaprobă votul în cauză! Acest fapt demonstrează că la PSD nu există disciplină de partid, e un fel de sat fără câini, în care fiecare face ce vrea! Cu alte cuvinte, omori omul, şi apoi îţi ceri scuze! Îmi exprim speranţa că românii vor taxa aşa cum se cuvine aceste acţiuni anti-româneşti ale PSD”, a conchis Costel Şoptică.

4 thoughts on “Preşedintele PNL Botoşani, Costel Şoptică: „PSD continuă politica de batjocorire a românilor!”

  1. …si tu mai Costelino nu dormi noaptea de grija romanilor batjocoriti de politica celor din PSD…este?? Extraordinar… Cred ca n-o sa-ti mai porneasca „S-ul” de la Mercedes de-atata grija ce ai tu pentru romani,da?? Du-te mai si te culca ca nu te crede nimeni si toti stiu pt ce esti tu acolo.

  2. Taci ma „fata mare” . Legile astea s-ar putea sa-ti foloseasca. Mucles ! Prietenii tai stiu de ce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *