Lucrările de reabilitare pe drumurile naţionale din judeţ, inspectate de prefect. Vezi unde se lucrează!

lucrari drumuriPrefectul Dan Şlincu a efectuat miercuri, 3 mai, o vizită în teren, pe mai multe tronsoane de drum naţional, pentru a inspecta lucrările de reabilitare şi întreţinere demarate de reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN).

Oficialul, însoţit de şeful SDN, a verificat tronsoanele de drum Botoşani – Săveni şi Dorohoi – Darabani unde, începând de azi, drumarii toarnă covoare asfaltice, pe o distanţă de 27 de kilometri, respectiv 17 kilometri.

like facebookPrefectul Dan Şlincu a primit asigurări de la constructor că lucrările se vor finaliza cel târziu în şapte zile, azi fiind turnate straturile deocamdată doar pe un singur sens de mers şi pe porţiuni.

Potrivit lui Viorel Zacreţchi, şeful SDN, aceste lucrări au fost prinse în programul de intervenţii din acest an, pe care l-a prezentat şi în cadrul vizitei efectuate de ministrul Transporturilor la Botoşani, Răzvan Cuc, în luna martie.

Mai mult, aceste tronsoane au fost stabilite ca prioritare, valoarea lucrărilor fiind de şapte milioane de lei în ce priveşte drumul Botoşani – Săveni, respectiv patru milioane de lei pentru lucrarea dintre Dorohoi şi Darabani. Banii au fost alocaţi de actualul guvern, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Şeful SDN a mai susţinut că de săptămâna viitoare vor demara lucrări şi pe alte tronsoane naţionale din judeţ, unde vor putea fi executate deocamdată doar reparaţii. Printre acestea sunt drumurile Rădăuţi Prut – Darabani, Dorohoi  – Vârfu Câmpului şi Săveni – Manoleasa.

De asemenea, pe drumul Manoleasa – Rădăuţi Prut vor fi stabilite trei porţiuni, pe un total de trei kilometri, unde vor fi executate trei metode experimentale, anume aplicarea unui tratament dublu, amenajarea unui covor asfaltic şi executarea de macadam, pentru a se observa ce soluţie este mai bună pentru modernizarea tronsonului de aproximativ 35 de kilometri. Aceste lucrări vor demara tot de săptămâna viitoare.

În judeţ, SDN administrează în jur de 425 de kilometri de drum, din totalul celor peste 1.000 de kilometri.

Sursa: comunicat Cancelaria prefectului

 

 

 

4 thoughts on “Lucrările de reabilitare pe drumurile naţionale din judeţ, inspectate de prefect. Vezi unde se lucrează!

  1. mesaj de interes national pt organele R.A.R. somnolente..Iesiti si verificati tonalitatea camioanelor care transporta asfalt pe drumul botosani-dorohoi (proaspat reabilitat) pt a nu se depasi incarcatura in acestea deoarece patronilor executanti vor incarca 20 camioane in loc de 30 (in deviz se vor trece 30) vor consuma mai putina motorina dar drumul pe care se face transportul va suferi deteriorari sigure…Asa se procedeaza de 25 de ani dar autoritatile platite sa ne apere de asemenea scursuri bineinteles doarme iar altele fac vizite de lucru

  2. bravo! aceste lucrari trebuiau realizate. vor existat tot timpul carcotasi, si mai ales mancatori de *****, dar mai ales arlechini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *