Șoptică: Voi fi preşedintele tuturor liberalilor botoşăneni, iar acum este momentul să renunţăm la orgolii şi dispute fără sens

costel soptica pnlAm deosebita onoare de a conduce Organizaţia Judeţeană a PNL Botoşani, în urma alegerilor care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Mandatul de preşedinte al liberalilor botoşăneni mă obligă şi mă responsabilizează deopotrivă, deoarece m-am înscris în această competiţie din dorinţa de a demonstra că PNL Botoşani poate deveni prima formaţiune politică a judeţului în viitoarele confruntări electorale.

like facebookAm avut alături o echipă unită, formată din primari, viceprimari, lideri ai organizaţiilor locale, oameni cu reale calităţi morale, profesionale şi organizatorice, o echipă care a exprimat integritate, eficienţă şi echilibru, alături de care voi munci aşa cum trebuie pentru modernizarea, dezvoltarea şi creşterea Organizaţiei judeţene. Sunt convins că noul Birou Permanent Judeţean, împreună cu primarul municipiului Botoşani, Cătălin Fluture, şi colegul deputat Cristian Achiţei, vom constitui un nucleu redutabil care să ne permită să ne îndeplinim obiectivele!

Mesajul meu a fost unul de unitate, iar acum sunt convins că toată suflarea liberală din judeţul Botoşani va conştientiza că există un singur PNL! Reiterez că îi aştept pe toţi liberalii botoşăneni, indiferent de parcursul politic anterior, să formăm o organizaţie puternică, în care fiecare dintre noi să îşi aducă aportul la creşterea competitivităţii noastre politice. În calitate de preşedinte, voi asigura solidaritatea şi buna cooperare între toţi liberalii, deoarece prima condiţie în obţinerea performanţelor politice şi electorale este un nucleu strâns unit şi călăuzit de aspiraţii comune.

Menirea unui om politic este cea de a se bate pentru binele celor mulţi! Voi fi preşedintele tuturor liberalilor botoşăneni, iar acum este momentul să renunţăm la orgolii şi dispute fără sens, şi să ne implicăm cu toţii în creşterea şi dezvoltarea PNL Botoşani!

Sursa: comunicat

 

One thought on “Șoptică: Voi fi preşedintele tuturor liberalilor botoşăneni, iar acum este momentul să renunţăm la orgolii şi dispute fără sens

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *