Cristian Achiței: Îmi doresc ca de astăzi toți să fim o echipă, echipa PNL

cristian achitei pnlCristian Achiței, candidatul pentru funcția de președinte al organizației județene a PNL, a declarat, vineri, la ședința Consiliului de Coordonare Județean, că lupta internă trebuie să înceteze odată cu alegerea noului președinte. El a menționat că singura bătălie care trebuie dusă în PNL să fie cea cu PSD.

like-facebookNoi, liberalii botoșăneni, vom decide astăzi prin votul nostru, cu bună credință și punând destinul PNL mai presus de interesele personale ale unui sau altuia, calea pe care vom merge în următorii ani. Echipa liberală va trebui să-și demonstreze forța pe care o conferă unhitatea, o unitate în care eu cred cu tărie și din tot sufletul. De astăzi, putem începe să corectăm ceea ce am greșit. De astăzi, singura bătălia pe care o vom duce este contra PSD, unicul nostru adversar politic. Vreau să revenim la bazele noastre doctrinare și să reclădim împreună identitatea dreptei politice, reprezentată de PNL. Îmi doresc ca de astăzi toți să fim o echipă, echipa PNL”, a spus Achiței, care a adăugat că își dorește o echipă organizată și unită, activă și puternică.

La ședința de alegeri participă peste 400 de delegați. Viitorul președinte va fi ales pe patru ani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *