Program de lucru prelungit la unele instituţii publice

apia-botosaniAvând în vedere că au mai rămas aproximativ două săptămâni până la încheierea campaniei de depunere a cererilor unice pentru obţinerea subvenţiilor agricole atât în sectorul vegetal cât şi în cel zootehnic, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că va funcţiona cu program special.

Astfel, funcţionarii instituţiei de agricultură vor asigura activitatea din instituţie atât pe parcursul zilei de mâine cât şi pe 30 aprilie, de la ora 08,00 la 14,00, dar şi pe data de 1 Mai, de la 08,00 la 16,00, pentru ca agricultorii să poată depune cereri.

like facebookLa această măsură s-a ajuns din cauza volumului mare de muncă şi al numărului de dosare ce trebuie procesate, astfel încât până la data de 15 mai, când se va închide campania de depunere a cererilor, toate solicitările să fie onorate.

În acest sens, şi Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a modificat programul de lucru. În perioada 29 aprilie – 1 mai se vor elibera paşapoarte pentru bovine de la biroul de specialitate, în intervalul orar 8,30 – 14,30 programul prelungindu-se în funcţie de solicitări.

Pentru obţinerea acestora, proprietarii se vor prezenta cu copii ale cărţii de identitate şi copii ale formularelor de identificare sau de mişcare şi vor achita o taxă de cinci lei pentru fiecare paşaport. Pentru paşapoartele pierdute este nevoie de formularul de declarare iar preţul acestora este de 25 lei fiecare.

Sursa: comunicat Cancelaria prefectului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *