Doina Federovici: „PSD amână alegerile interne în toate organizațiile județene din țară pentru a pregăti scrutinele electorale parțiale din 11 iunie

PSD-bannerPreședintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a anunțat astăzi că la nivel central s-a decis amânarea alegerilor interne în toate organizațiile județene din țară, pentru a se putea pregăti scrutinele electorale parțiale.

like facebookConducerea centrală a luat decizia de a organiza alegerile interne după campania pentru scrutinul electoral din 11 iunie, dată în care vor fi alegeri parțiale în mai multe municipii, orașe și comune la nivel național. PSD dorește să se concentreze pe comunicarea problemelor de guvernare în toate localitățile unde vor avea loc alegeri și nu numai. Este mai important să avem consultări publice cu cetățenii și să le prezentăm ce am făcut în primele 100 de zile de guvernare și ce vrem să facem în continuare. Avem timp, după aceea, să ne ocupăm și de competiția noastră internă din cadrul partidului. Pe primul loc punem alegătorii și apoi rezolvăm și problemele politice. La primul Comitet Executiv Național al PSD se va decide data pentru fiecare conferință județeană”, a declarat Doina Federovici 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *