FOTO! „Olandezul Moldovei“, săteanul pasionat de lalele: cât câştigă după ce a umplut câmpurile cu flori

lalele cristinestiUn sătean din satul botoşănean Cristineşti, situat chiar pe graniţa de nord-est a României, s-a îndrăgostit de lalele şi cultivă câmpuri întregi. A vândut zeci de mii de fire în vestul ţării şi a dezvoltat o afacere bazată pe ştiinţă şi pasiune.

Laleaua este un simbol naţional al Turciei, dar şi al Olandei, care impresionează prin câmpurile multicolore. În România, acolo unde nimeni nu s-ar aştepta, pe graniţa de nord-est a Uniunii Europene, în nordul extrem al judeţului Botoşani, s-a născut o mică patrie a lalelelor, scrie ziarul Adevarul.

Mai precis în comuna Cristineşti, cunoscută mai mult pentru culturi tradiţionale, decât pentru plantaţii cu flori, un botoşănean pasionat de biologie şi de frumos a umplut în decurs de 20 de ani câmpurile satului cu lalele. Se numeşte Gheorghe Maftei şi este cunoscut drept „olandezul“ Botoşaniului.

Şomajul şi iubirea pentru biologie au umplut câmpurile cu lalele

În comuna Cristineşti, situată la peste 60 de kilometri de municipiul Botoşani, chiar lângă graniţă, toată lumea îl ştie pe Gheorghe Maftei. Este ”olandezul„ Botoşaniului, fiindcă a umplut câmpurile comunei cu lalele. S-a apucat acum 26 de ani de cultivat aceaste flori şi în timp a avut plantaţii de câţiva zeci de ari plini cu plante multicolore.

like facebookDe altfel oricine îl caută pe bărbatul, puţin trecut de 60 de ani, îl găseşte printre lalele de toate soiurile, pestriţe, galbene, roşii sau mov. Aceste plantaţii inedite pentru nordul extrem al Moldovei s-au născut dintr-o pasiune, dar şi dintr-o necesitate. Gheorghe Maftei s-a apucat de plantat lalele şi trandafiri după ce a rămas fără serviciu în anii 90, atunci când s-au închis fabricile ”Epocii de Aur„ în care a lucrat aproape o viaţă.

„Mi-am pierdut locurile de muncă pe care le-am avut până la Revoluţie. Şi am zis că trebuie să găsesc ceva care să mă ajute să-mi câştig existenţa. Şi cum am avut mereu o pasiune pentru biologie, m-am apucat de cultivat pomi fructiferi, bulbi de crini imperiali, lalele, trandafiri şi alte plante ornamentale”, spune botoşăneanul. Timp de 26 de ani a cultivat numeroase soiuri de lalele, aclimatizându-le şi adaptându-le la climă şi sol. „Am cultivat zeci de soiuri de lalele. Le-am schimbat în timp. Dar am rămas mai mult pe acest soi de ”Oxford roşu„ şi în special pe soiuri rezistente”, spune Gheorghe Maftei. Din pasiune pentru lalele şi flori în general, botoşăneanul a făcut şi o facultate de horticultură pentru a şti mai bine cum să le îngrijească

Zeci de ari cultivaţi cu lalele

Foto: Adevarul
Foto: Adevarul

Începuturile au fost grele spune botoşăneanul. A încercat diferite soiuri şi în timp a văzut cele care se potrivesc climei. A muncit zi şi noapte cu costuri mari pentru a face minunea de la Cristineşti. Mai precis câmpuri întregi cu lalele.

”Am avut zeci de ari cultivaţi. Începuturile au fost grele, dar cu timpul am înţeles cum trebuie făcut. Este şi o activitate solicitantă în care munceşti foarte mult. Florile sunt pretenţioase şi sensibile. Trebuie o grijă şi o ştiinţă deosebite. Mai ales că noi muncim manual, nu folosim substanţe şi orice altceva. Totul se dezvoltă natural după tehnici tradiţionale. Este şi costisitor, pentru că ai nevoie şi de oameni alături de care să munceşti cot la cot. O zi de muncă costă mult. Dar pasiunea este mai importantă„, spune botoşăneanul. În orice caz sătenii sunt fascinaţi de câmpurile cu lalele care înfloresc la finalul primăverii. ”Eu aşa ceva mai  frumos nu am văzut aici. Când vedeam câmpul cu lalele parcă mă înveseleam deodată. Mai ales lalele cu petale franjurate şi pestriţe. Ne place mult să avem aşa ceva aici”, spune nea Ailincăi, un sătean din Cristineşti.

Câştiguri de 6500 de lei pe zi

Într-o vreme pasiunea botoşăneanului s-a dovedit şi deosebit de profitabilă. După anul 2000, lalelele de la Botoşani erau comercializate direct în vestu ţării. Mai precis în Transilvania şi Maramureş. Erau căutaţi în special bulbii ce urmau să fie plantaţi în grădini. Gheorghe Maftei vindea zeci de mii de fire şi câştiga substanţial cu lalele şi trandafiri. ”În Moldova nu erau prea căutate. În schimb cel mai bine merg în Maramureş. Am avut zile cu ani în urmă când am vândut de 65 de milioane vechi, trandafiri şi lalele. O sumă mare de tot. Nu faci la Botoşani asta nici în trei sezoane.”, spune Gheorghe Maftei.

Războiul cu vremea şi importurile

În ultimii doi ani însă, pasionatul de lalele de la Cristineşti a fost cât pe ce să încheie povestea câmpurilor multicolore de la el din sat. Pe de o parte vremea i-a stricat socotelile. Seceta sufocantă şi mai apoi variaţiile mari de temperatură i-au decimat efectiv câmpurile cultivate. ”Vremea a fost extrem de capricioasă şi ne-a deranjat foarte mult. A fost apoi şi o invazie de importuri cu preţuri scăzute în lanţurile mari de magazine care ne-a încurcat foarte mult la distribuţie”, spune săteanul. Gheorghe Maftei nu a renunţat însă şi spune că a venit vremea renaşterii. A plantat deja lalele, pomi fructiferi şi alte plante ornamentale pe 2 hectare şi aşteaptă să transforme din nou Cristineştiul într-o capitală a lalelelor din Moldova.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *