Ziua Veteranilor de Război, marcată la Botoșani cu defilarea gărzii de onoare și depuneri de coroane

ziua veteranilor de razboiPrefectul Dan Şlincu adresează o invitaţie tuturor botoşănenilor să participe vineri, 28 aprilie 2017, la evenimentul ocazionat de Ziua Veteranilor de Război. Ceremonia, organizată de Garnizoana Botoşani, în parteneriat cu Instituţia Prefectului – judeţul Botoşani, va debuta la ora 10,00, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, cu intonarea Imnului Naţional al României, după ce reprezentantul guvernului în teritoriu va trece în revistă garda de onoare.

Un sobor de preoţi va oficia un scurt moment religios în memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru patrie.  Ceremonialul militar va continua cu o alocuţiune susţinută de către preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, după care structurile militare şi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), oficiali din administraţia locală sau politicieni vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, în acordurile Imnului Eroilor.

like facebook „Aşteptăm ca botoşănenii să participe în număr cât mai mare la eveniment. Avem această datorie faţă de cei care au luptat cu arma în mână, gata oricând să-şi sacrifice viaţa pentru ca noi să ne bucurăm azi de ţara în care trăim şi de libertăţile ce ne sunt oferite”, a precizat prefectul Dan Şlincu.

Evenimentul va fi încheiat cu defilarea gărzii de onoare, în jurul orei 11,00.

În acest an, Ziua Veteranilor va fi sărbătorită la Botoşani cu o zi mai devreme, întrucât guvernul a hotărât, din 2007, ca această sărbătoare să aibă loc anual pe 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

 

 

One thought on “Ziua Veteranilor de Război, marcată la Botoșani cu defilarea gărzii de onoare și depuneri de coroane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *