A plecat la trei ani în Danemarca, iar acum s-a întors la Botoșani să își caute mama naturală

costel manolacheUn tânăr de 25 de ani născut la Botoșani și adoptat la vârsta de doar trei ani de o familie din Danemarca își caută părinții naturali.

Prin intermediul organizației „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitati ai României” acesta a lansat un apel la toți cei care îl pot ajuta cu informații legate de familia sa.

Tânărul a avut la naștere numele Costel Manolache și s-a născut pe 22 septembrie 1992. Imediat, după naștere, el a fost abandonat în casa de copii.

like facebookPotrivit documentelor mele de adopție, am fost lăsat în orfelinat imediat după naștere, orfelinatul numindu-se Leagănul de copii nr. 2 Botoșani”, a scris Costel Manolache.

Știe dar că pe mama sa o cheamă Nicoleta și că la nașterea sa aceasta avea doar 18 ani.

Mi-aș dori să știu cine și cum este, și dacă a mai avut alți copii după mine. Am fost probabil primul său copil, deoarece m-a avut la vârsta de 18 ani. Găsirea familiei biologice ar fi un vis care devine realitate. Întotdeauna am dorit să îmi știu trecutul, să îmi știu rădăcinile”, susține Costel Manolache.

One thought on “A plecat la trei ani în Danemarca, iar acum s-a întors la Botoșani să își caute mama naturală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *