Costel Lupașcu: „Avem nevoie de creșterea veniturilor și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajații din structurile Ministerului Afacerilor Interne”

deputat costel lupascu- botosaniDeputatul PSD Costel Lupașcu a anunțat astăzi că a depus o interpelare adresată Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Ministerului Afacerilor Interne pentru a identifica cât mai repede soluțiile legale pentru a majora și sporurile agențiilor de poliție, jandarmilor, pompierilor și salariațiilor de la poliția de froniteră.

Am constatat că toți miniștrii lucrează foarte aplicat asupra grilelor de salarizare pentru fiecare categorie socială, astfel încât să avem o nouă lege de la 1 iulie care să nu mai creeze discriminări și discrepanțe între salariații administrației publice centrale sau locale. Însă, având în vedere situația actuală a angajațiilor din structurile de ordine publică și aici mă refer la deficitul de personal și de echipamente cu care se confruntă acest domeniu, avem nevoie de creșterea veniturilor și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajații din structurile Ministerului Afacerilor Interne”, a declarat Costel Lupașcu.

like facebookÎn prezent, angajații din structurile Ministerului Afacerilor Interne au printre cele mai scăzute venituri din aparatul bugetar, deși de activitatea lor depinde realizare ordinii şi siguranţei publice, creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii în fiecare comunitate locală.

Guvernul PSD-ALDE, condus de prim-ministru Sorin Grindeanu a luat în primele două luni de la instalare cele mai importante măsuri care deja au intrat în vigoare fie din februarie, fie de la începutul acestei luni. Cea mai importantă dintre acestea a fost creșterea salariului minim la 1.450 lei/lună, dar și majorarea cu 20% a salariilor din administrația publică locală și cu 50% a veniturilor actorilor și artiștilor din toată țara. Este important că actualul executiv foloșeste creşterea economică pentru a ridica nivelul de trai al românilor și pentru a genera coeziune socială. De aceea, consider că este important ca împreună cu miniștrii de resort să identificăm cele mai bune soluții, astfel încât să modificăm formula de calcul a salariului de bază pentru personalul contractual și să fie luat ca bază cuantumul sporului pentru vechime de care beneficiază fiecare persoană raportat la salariul de bază de 1.450 de lei”, a subliniat deputatul social-democrat.

Vreau ca prin realizarea modificărilor legislative să creștem veniturile personalului din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât să avem agenți de poliție, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră motivați și bine plătiți”, a declarat Costel Lupașcu.

 

 

 

One thought on “Costel Lupașcu: „Avem nevoie de creșterea veniturilor și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajații din structurile Ministerului Afacerilor Interne”

  1. Dar imbunatatirea conditiilor si stimularea mediului de afaceri pe cand, d-le Lupascu? Suflati, suflati in continuare in esapamentul bugetarilor, ca doar ei aduc bani la buget…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *