Accident cu patru răniți. Unul dintre șoferi este din Botoșani

Un accident cu patru victime a avut loc, sâmbătă, la Câmpulung Moldovenesc, din cauza unei șoferițe. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei, în apropierea intersecției cu strada Nicolae Iorga, o femeie de 42 de ani din localitate a pătruns pe sensul opus cu intenția de a efectua o manevră de schimbare a direcției de mers spre stânga, fără să acorde prioritate.

În acel moment a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 34 de ani din județul Botoșani. În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătoarei auto, a unui bărbat de 45 de ani din Câmpulung Moldovenesc, pasager în autoturismul condus de aceasta și a doi bărbați, de 25 și 35 deani, ambii din județul Iași, pasageri în celălalt autoturism.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă, nici una nu a rămas internată.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, dupăcare, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul Poliției.

One thought on “Accident cu patru răniți. Unul dintre șoferi este din Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *