Firma care deține cel mai mare hotel din Botoșani a intrat în faliment. Lichidatorul vrea acum să stabilescă prețul hotelului

hotel rapsodia botosaniFirma care deține cel mai mare hotel din Botoșani a intrat în faliment, iar lichidatorul numit de instanță, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., vrea să stabilească valoarea exactă a clădirii din centrul municipiului Botoșani.

Societatea Turism Moldova SA, care a fost controlată de omul de afaceri Dănuț Prisecariu, a fost declarată în faliment, iar bunurile acesteia, printre care și Hotelul Rapsodia din Botoșani, urmează a fi evaluate de o firmă de specialitate, pentru ca ulterior să poată fi valorificate.

like facebookManagement Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. a lansat o invitație evaluatorilor autorizați să depună, până pe 24 februarie, oferte pentru realizarea lucrărilor de evaluare pentru activele aflate în proprietatea societăţii Turism Moldova SA.

Hotelul Rapsodia din Botoșani are  154 camere, 3 săli de conferinţe cu o capacitate totală de 600 persoane, un restaurant cu capacitate de 120 locuri şi o terasă în aer liber cu o capacitate de 80 locuri.

Pe lângă acest hotel, evaluatorul va trebui să stabilească și valoarea reală a Grand Hotel Traian din Iași și a Hotelului Astoria din Iași.

Dat fiind starea juridică a societăţii – faliment, contravaloarea serviciilor de evaluare se va achita în conformitate cu dispoziţiile Legii 85/2014, pe măsură ce se vor obţine fonduri din valorificari de active”, se arată în anunțul lichiatorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *