Deputatul Cristian Achiței: Botoșaniul lipsește de pe lista obiectivelor importante ale Guvernului Grindeanu-Dragnea

costel soptica cristian achiteiDeputatul liberal Cristian Achiței i-a criticat pe parlamentarii PSD de Botoșani că nu au susținut amendamentele depuse de ei, care vizau alocarea unor sume de bani pentru drumuri și finalizarea Teatrului ”Mihai Eminescu”. Achiței susține că lipsa investițiilor majore în județul Botoșani reprezintă o bătaie de joc a PSD-ului vizavi de locuitorii județului, adăugând totodată că bugetul pe 2017 este unul nerealist, realizat pe previziuni mult prea optimiste și pe o atragere de fonduri europene exagerată.

Până la urmă PSD a obținut voturi în județul Boptoșani, noi respectăm votul cetățenilor. Moldova, în general, și județul Botoșani în special, au fost uitate de tovarășii din PSD privitor la investițiile majore de care au nevoie pentru dezvoltare. Niciun obiectiv important nu există pe nicio listă la niciun ordonator principal de credite din România, mă refer la ministere. Drumul Botoșani-Tg. Frumos, cu care cei din PSD au mers în campanie electorală și au spus că îl vor face, nu l-au părins în nicio fișă de obiectiv. Botoșaniul lipsește de pe lista obiectivelor importante ale Guvernului Grindeanu-Dragnea. Din păcate, asistăm la o fraudă de încredere a PSD-iștilor botoșăneni legat de absența drumului național Botoșani-Tg. Frumos din buget și asta e o mare țeapă pe csre PSD-ișii o aduc oamenilor cinstiți și drepți din județul Botoșani, care i-au votat pentru promnisiunile din campania electorală”, a menționat Achiței.

Deputatul PNL a spus că va pune presiune prin toate mijloacele legale pe cei care se află la guvernare, respectiv prin scrisori, interpelări, întrebări, până ce drumul Botoșani-Tg.Frumos va fi prins în lista obiectivelor prioritare de modernizarea a drumurilor naționale, la Ministerul Transportului.

 

2 thoughts on “Deputatul Cristian Achiței: Botoșaniul lipsește de pe lista obiectivelor importante ale Guvernului Grindeanu-Dragnea

  1. Dar cit ai fost tu la conducere cu Sorescu si in special in frunte cu Turcanu, citi bani ai adus in judet, mai Achitei?? NICI UN LEU, DAR ABSOLUT NICI UN LEU. In schimb, ai facut planuri pentruva prelua tu proiectarea si a incasa bani din bugetele publice, pe principiul ,,dupa noi potopul”.

  2. D-le Achitei este o melodie PALAVRE,PALAVRE care se potriveste perfect pentrun toti POLITRUCII ce REPREZINTA jud.Botosani.Daca ati avea pe cineva din familie grav bolnav si ar fi transportat de salvare pe drumul Botosani-Trg.Frumos -Iasi ati deveni mai EFICIENTI,asa sunteti niste MANCATORI de VORBE si de BANI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *