Salarii consistente pentru angajații Spitalului Județean. Vezi cât primesc medicii, asistenții și personalul auxiliar după majorarea salarială!

cadre medicaleVeniturile angajaților din spitale au crescut consistent după ultima majorare salarială dată în decembrie 2016. Potrivit unor date furnizate de Spitalul Județean, medicii, asistenții, infirmierii, dar și personalul TESA din spital au primit în plus de la 900 până la peste 2500 lei.

Astfel, comparativ cu luna noiembrie, în decembrie salariul mediu brut la medici a crescut cu 2.631 lei, la asistenții medicali creșterea a fost de 1235 lei, iar pentru personalul auxiliar creșterea a fost de 965 lei. În prezent, în cadrul Spitalului Mavromati venitul mediu brut pentru un medic este de 13.469 lei, însă acesta  ajunge și la 20.000 lei în cazul unui medic legist.

like facebookPentru un asistent și persoane cu studii superioare venitul mediu brut este de peste 5.000 lei, în timp ce pentru personalul auxiliar venitul mediu brut ajunge după majorare la 3.361 lei.

În cazul medicilor intră salariul de bază, de maxim 5600 lei, la care se adaugă sporurile și numărul gărzilor efectuate într-o lună. Efortul financiar este de peste 1,9 milioane lei”, a declarat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt la Spitalul Județean.

Venitul unui medic rezident a crescut de la 2800 lei la 3.500 lei, în timp ce la personalul TESA venitul mediu brut în lșuna decembrie a fost de 4752 lei cu aproximativ 750 lei mai mult decât în noiembrie.

 

5 thoughts on “Salarii consistente pentru angajații Spitalului Județean. Vezi cât primesc medicii, asistenții și personalul auxiliar după majorarea salarială!

  1. Cineva s-a lovit la cap!Diferenta la brut e aproximativ 100 lei si dupa impozit aprox.60 cu 35 ani vechime.O fi,, egalitate dar nu pentru catei”?

  2. Cred ca aveti ceva probleme, inainte sa vorbiti de majorari mai bine intrebati mai multe surse, la unii nu s-au marit veniturile cu nimic! Am salar in mana 1470, vi se pare mult cat primesc? La fel am avut si anul trecut in noiembrie! Nu stiu despre ce majorari vorbiti!!! Credeti ca din banii astia un medic rezident poate sa plateasca chiria si cheltuielile intr-un centru universitar si sa mai si traiasca DECENT??

  3. MAI BAIETI 1200 BRUT INSEAMNA 320 NET?!?! SAU MAI PE INTELESUL TUTUROR 1200 PE HARTIE 320 IN MANA.?
    ORICUM CONDUCEREA ASTA TINE CU „NU STIU,NU STIU”.SE DEZINFORMEAZA.DAR HALATE FARA BUZUNARE ,DE ACORD.SE POATE SI CU BORSETA,SAU CU GEANTA IN UMAR, UN RUCSAC…
    TREBUIE UN MODEL DE SUS NU 6,”CASE” UNU SI BUN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *