Recomandări ale poliţiştilor pentru şoferii ce se pornesc la drum în această perioadă

politia rutiera Botosani iarnaÎn contextul atenţionărilor meteorologice referitoare la căderi de precipitaţii sub formă de ninsoare, însemnate cantitativ şi viscolite, poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să manifeste maximă prudenţă!

Poliţia botoşăneană recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum fără să verifice starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi să-şi echipeze autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

De asemenea, poliţiştii vă recomandă:
-Adoptarea unei conduite preventive în trafic;
-Echipați-vă corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă(anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil etc). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă și cel puțin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.
– Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
– Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos! Nu efectuaţi depăşiri riscante!

-Verificaţi instalaţia de iluminare-semnalizare, nivelul uleiului, antigelului, lichidului de parbriz, precum şi instalaţia de climatizare. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare.

– Abordaţi curbele uşor, păstrând o viteză redusă şi uniform!

– Păstraţi o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul care circulă în faţă!

– În situaţia în care rămâneţi în pană pe un sector de drum înzăpezit, scoateţi autovehicululul cât mai în afara părţii carosabile pentru a nu bloca intervenţia utilajelor de deszăpezire şi aprindeţi lămpile de poziţie şi de avarie.

 

like facebookTotodată, poliţiştii recomandă respectarea indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Direcţia de Drumuri Judeţene şi de la Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

Lăsați un comentariu

*