Îngrijorător: Aproape două decese în fiecare zi, la Spitalul Judeţean

morga judeteanTot mai mulți botoșăneni sunt răpuși de bolile cardiovasculare și tumori. Cadrele medicale susțin că stresul, alimentația nesănătoasă, munca sedentară, cu tot mai puțină mișcare în aer liber, duc la îmbolnăvirea unui număr tot mai mare de persoane. Alți botoșăneni, pentru că nu își efectuează controalele medicale periodice, afla cu întârziere că suferă de afecțiuni cardio-vasculare, atunci când boala este mai greu de tratat. La fel se întâmplă și în cazul bolnavilor de cancer.

Potrivit unei situații prezentate de reprezentanții Spitalului Județean, în 2016 au fost înregistrate un număr de 855 decese în spital, cu aproape 100 mai multe decât în  2015.

Secțiile în care s-au înregistrat cele mai multe decese au fost Medicală I-150 decese, Oncologie-148 decese și Neurologie 131 decese.

Citește și: Anchetă pe Secția de Pediatrie a Spitalului Județean, după ce un părinte a acuzat cadrele medicale că i-au maltratat copilul

Decesele se înregistrează în rândul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, aduse la spital în faze terminale, atunci când medicii nu mai au cum să intervină.

like facebook

De asemenea, anul trecut au fost internați la spital 49.725 de botoșăneni, secțiile care au avut cei mai mulți pacienți internați fiind aceleași unde s-au înregistrat și cele mai multe decese, respectiv Medicală I cu peste 34 mii de pacienți internați, Chirurgie- cu aproape 3000 pacienți și Medicală II cu aproape 2800 pacienți.

Cei mai mulți pacienți au fost internați în lunile ianuarie, februarie, martie”, a declarat Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

 

 

loading...

1 Comentariu

  1. maria spune:

    Aici se poate constata calitatea actului medical la BOTOSANI. Chiar credeti ca raposatii nu au fost in evidenta unor medici care i-au tratat ? Probabil lipsa de interes, slaba pregatire profesionala a cadrelor medicale si dotarea sectiilor spitalicesti sunt principalele cauze. Daca nu vor fi luate masuri disciplinare mai aspre impotriva cadrelor medicale se va continua in acelasi stil de pasivitate fata de pacienti. Si asta fara sa mai vorbim de ,,plic,, !!!

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*