Contre în ședința de Consiliu Local de la afișajul stradal. Viceprimar: Orașul nostru este sufocat de panouri publicitare

afise si panouri publicitare camapanie 2016Discuții aprinse în ședința de Consiliu Local de la un proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului local de publicitate, care a fost pus pe ordinea de zi a ședinței pentru a doua oară.  Regulament stabileşte cadrul legal care stă la baza exercitării activităţii de amplasare a mijloacelor de publicitate, inclusiv pe drumurile publice, în municipiul Botoşani, în vederea asigurării condiţiilor pentru un cadru construit coerent,  pentru protejarea calităţii peisajului şi a cerinţelor privind asigurarea calităţii în construcţii.

like facebookViceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că prin acest proiect nu se dorește altceva decât promovarea unor anumite firme ”apropiate unor partide politice”. El a mai spus că multe dintre panourile publicitare sunt inestetice și reprezintă un pericol pentru cetățeni, dând drept exemplu un panou de la Casa Cărții și un altul plasat la intersecția Bulevardului ”Mihai Eminescu” cu strada Sucevei.

Avem acum ocazia să restricționăm amplasarea panourilor publicitare din oraș, care a primit titlul de ”cel mai verde oraș al României” și care este sufocat de panouri publicitare. Vă pot da două exemple: parcul Filateliei și parcul APM, acolo unde nu se mai pot vedea arborii de panourile publicitare”, a spus Cosmin Andrei.

În replică, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că aprobarea regulamentului local de publicitate reprezintă o obligație pentru municipalitate.

Nu vorbim despre un panou îndoit. Din contra, marea problemă este pentru firmele de publicitate că se reduce numărul de locații și amplasamente. Prin acest regulament, reducem numărul acestor panouri. Este o obligație legală din 2013. Suntem în 2016, iar noi nu putem să respectăm o lege. Marea problemă a operatorilor este că își vor pierde niște poziții. Vrem să facem ordine și să debarasăm orașul de zonele încărcate și nu invers”, a menționat Flutur.

El le-a cerut consilierilor să vină și cu propuneri punctuale cu privire la amplasarea panourilor publicitare.

Un alt consilier local a cerut ca prisma publicitară din sensul giratoriu de la Carrefour să dispară, întrucât obturează circulația mașinilor. Proiectul de hotărâre a fost amânat din nou.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *