Adolescenţi acuzaţi de tâlhărie. Au bătut două fete şi le-au furat telefoanele

talhar in catuse arestat bogdan george iacobDoi adolescenţi din Botoșani au tâlhărit două fete pe stradă, după ce au văzut-o pe una dintre ele vorbind la telefon.

Vlăduţ B., de 17 ani şi Gabriel S., de 18 ani, mergeau cu bicicletele, în seara zilei de 22 septembrie, pe Bulevardul Mihai Eminescu şi au observat două fete, de 17 şi 15 ani, mergând în faţa lor, iar una dintre ele vorbea la telefon. Vlăduţ B. s-a dus pe la spatele fetelor şi i-a furat telefonul celei de 15 ani.

Fetele s-au opus, iar agresorii le-au luat la bătaie. În timpul altercaţiei unul dintre agresori s-a dezechilibrat de pe bicicletă şi apoi a scăpat şi telefonul din mână şi a luat-o la fugă. Gabriel S. a luat telefonul şi bicicleta prietenului şi a șters-o şi el, făcându-se în scurt timp nevăzut.

like facebookAlți doi tineri care au văzut incidentul au reuşit să îl prindă pe unul din făptaşi şi l-au predat poliţiştilor. Iniţial, autorii faptei au negat, însă ulterior au recunoscut fapta şi au predat telefon fetei.

Au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă ulterior au fost puşi în libertate. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani i-au trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *