Discuții între reprezentanții Spitalului Județean și cei ai CJ privind transformarea Secției de Obstetrică și Ginecologie în spital

maternitatea- BotosaniReprezentanții Spitalului Județean și cei ai Consiliului Județean poartă discuții asupra propunerii prefectului Dan Nechifor privind transformarea Secției de Obstetrică și Ginecologie în spital. Potrivit medicului Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, săptămâna viitoare vor avea loc noi discuții asupra acestui subiect. El spune că secția este finanțată asemeni celorlalte secții din cadrul Spitalului Județean, care primește buget pentru spital de grad III.

like facebookSecția de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Județean are aceeași finanțare ca și celelalte secții, conform normelor de aplicare ale contractului cadru care prevăd plata funcție de gradul spitalului, funcție de numărul de paturi și funcție de indicele de complexitate a cazurilor. În cazul în care avem un caz grav care depășește gradul de complexitate al actului medical din spitalul nostru, acesta trebuie transferat la spitalul Suceava, pentru că Maternitatea din Suceava are un grad superior celui din Botoșani”, a menționat Bercea.

 

Prefectul județului Botoșani a declarat că va cere Ministerului Sănătății transformarea Secției de Obstetrică și Ginecologie în spital, întrucât secția este subfinanțată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *