La coadă pentru o găleată de apă. Botoșănean: Stăm și 3 ore și 4. În fiecare zi venim, altfel mor animalele de sete

seceta-apa-npompieriSituaţie disperată în Botoşani. N-a mai plouat de două luni, au secat până şi cele mai adânci fântâni, iar apa a ajuns un lux pentru oamenii din mai multe localităţi. Se aşează la coadă încă de la primele ore ale dimineţii, să fie siguri că apucă să-şi umple bidoanele de la cisternele pompierilor.

În satul Aurel Vlaicu din Botoşani, aproape toate fântânile au secat. Pârâiele au dispărut şi au lăsat în loc doar pământ crăpat. Dimineaţa, când vin cisternele, satul se animă. Oamenii stau la coadă cu zecile. Animale însetate abia ţin pasul cu proprietarii, informează digi24.ro.

like facebook„Avem un izvoraș în fața casei acolo, tot timpul curgea, nu duceam dorul de apă niciodată și iată că acum.”

„Seceta mare, n-a plouat demult, am rămas la mila Domnului. Și a domnilor pompieri. În fiecare zi venim, altfel mor animalele de sete.

Cisternele trec chiar şi de trei ori pe zi prin fiecare localitate afectată. Fiecare aduce câte şapte tone de apă. În mai puţin de o oră, pleacă goale.

Reporter: Stați la rând aici în fiecare dimineață?

Localnic: Stăm și 3 ore și 4.

Apa pe care o aduc pompierii nu este, însă, potabilă. E bună numai pentru adăpatul animalelor şi pentru treburile gospodăreşti, aşa că oamenii sunt nevoiţi să cumpere apa de băut din magazine.

Localnică: „Suntem la mila naturii, ceva de genul ăsta…”

Veştile nu sunt bune nici pentru perioada următoare. Specialiştii spun că urmează încă cel puţin 2 săptămâni de secetă.

Sursa: digi24.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *