Încă un cartier din municipiul Botoșani va fi modernizat. Vezi ce lucrări se vor face până la sfârșitul anului!

lucrari reparatii3,1 milioane lei s-au cheltuit până la această dată pe întreținere și reparații străzi în municipiul Botoșani, iar până la sfârșitul anului mai sunt disponibile peste 2 milioane lei. Potrivit viceprimarului Marian Murariu, săptămâna viitoare vor fi finalizate lucrările pe Aleea Maxim Gorki, iar de săptămâna aceasta au început lucrări de modernizare și în Aleea Arcului.

like facebookÎn această zonă modernizăm strada, facem locuri de parcare noi, trotuare. Aleea era strâmtă, nu erau suficiente locuri de parcare, multe gropi, probleme cu căminele și trotuarele și modernizăm această alee”, a menționat viceprimarul.

Acesta susține că tot până la sfârșitul anului se va interveni și pe strada Mihail Kogălniceanu, cu refacere trotuare, și cu face plombări pe Calea Națională, atât pe tronsonul dintre Rompetrol și Lukoil, cât și în zona industrială.

Dacă vor mai fi disponibile fonduri, se vor începe lucrări și pe strada George Coșbuc, intrarea dinspre Răchiți, cu turnare de asfalt și modernizare trotuare.

 

One thought on “Încă un cartier din municipiul Botoșani va fi modernizat. Vezi ce lucrări se vor face până la sfârșitul anului!

  1. SALVATI STRADA PRIMAVERII !!!
    Anul trecut „lucrul bine facut” a reparat strada si acum are mare nevoie de remedierea reparatiilor !!!

    HELP ! SOS !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *