Întâlniri ale tinerilor social-democrați pe tema alegerilor parlamentare

tsd botosaniTinerii social-democrati din Botoșani au participat în luna august la două întâlniri ale TSD pentru pregătirea campaniei electorale în vederea alegerilor parlamentare din această toamnă.

like facebookAstfel, în prima parte a lunii, între 5 și 7 august, delegația formată din opt tineri sociali-democrați, sub coordonarea președintelui TSD, Bogdan Buhăianu și a liderilor TSD Andreea Buiuc, Cristina Anton și Cosmin Dolineanu, a reprezentat Botoșaniul la  întâlnirea regională  TSD Moldova, desfăşurată la Vaslui. 70 de tineri sociali democrați, din 8 județe au dezbătut timp de trei zile atât situația fiecărei organizații în parte, cât și aspecte ce țin de organizarea pentru următoarea campanie electorală. Întâlnirea a fost prezidată de Gabriel Petrea, președintele TSD.

tsdScopul principal al acestei întâlniri regionale a fost de a le arăta tinerilor că pot aduce schimbarea atât timp cât aleg să se implice activ în viața comunității. Pentru noi, tinerii social-democraţi, campania alegerilor parlamentare din toamnă este foarte importantă şi o tratăm cu maximă seriozitate, aşa cum am procedat şi la alegerile locale. Vom avea în perioada următoare mai multe întâlniri cu tinerii, vom prelua propunerile lor care vor fi incluse în viitorul program de guvernare, a declarat Bogdan Buhăianu, președintele TSD.

Totodată, în perioada 11-14 august, la Craiova s-a defășurat Școala Politică a Ligii Tinerelor Social – Democrate,  la care au participat peste 160 de tinere. Judeţul Botoșani a fost reprezentat de o delegație formată din 4 membri, condusă de de Andreea Buiuc, președintele TSD Municipiul Botoșani și coordonator județean al ligii tinerelor social demcorate.

„Liga Tinerelor Social-Democrate s-a născut din dorința tinerelor de a se afirma și impune pe scena politică și în viața comunității. Şcoala de vară LTSD, aflată la prima ediție, a avut un puternic impact politic, educațional și social. Ne-am bucurat de sfaturile unor adevărate doamne promotoare ale doctrinei de stânga, precum vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu, europarlamentarul Viorica Dăncilă, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu și senatorul Gabriela Crețu”, a declarat Andreea Buiuc.

Participantele au beneficiat de cursuri de formare la care au avut ocazia să poarte discuţii libere pe teme cum ar fi: „Arta de a avea întotdeauna dreptate”, „Facebook şi comunicarea on-line”, „Rolul campaniei door-to-door”.

Sursa: comunicat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *