Razie cu 80 de poliţişti în municipiul Dorohoi. Zeci de amenzi dictate de oamenii legii

razie politie piataPeste 80 de poliţişti au desfăşurat în zilele de 25 şi 26 iulie a.c., în municipiul Dorohoi, acţiuni pe linia combaterii faptelor antisociale şi creşterii gradului de siguranţă publică, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

La acţiune, care s-a desfăşurat în anumite intervale orare din cele două zile, au participat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi, cu sprijinul secţiilor rurale arondate.

Poliţiştii au legitimat peste 170 de persoane şi au controlat în trafic 155 de vehicule. 24 de persoane au fost atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice.
Au fost de asemenea verificaţi 52 de agenţi economici.

like facebookCu prilejul acţiunii au fost dispuse 80 de sancţiuni contravenţionale, între care 77 cu amenzi însumând 44.622 de lei.
A fost de asemenea confiscată în numerar suma de 991 lei, precum şi diferite mărfuri pentru care agenţii economici nu deţineau documente legale, între care şi cantitatea de aproximativ 200 kg de legume şi fructe.
Abaterile contravenţionale au vizat circulaţia pe drumurile publice (31), normele de comerţ (31) sau cele de ordine publică (5).

Acţiunile poliţiştilor s-au desfăşurat suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *