Apel către agenții economici botoșăneni pentru reabilitarea Taberei Agafton

tabara agaftonReprezentanții Direcției Județene pentru Tineret și Sport au făcut un apel, luni, în ședința de Colegiu Prefectural, la agenții economici să sprijine reabilitarea Taberei Agafton. Ei au spus că un număr de 40 de voluntari s-au oferit să ajute la reabilitarea clădirilor din tabără, însă nu dispun de materialele de construcție necesare. Asta după ce în urmă cu un an s-au făcut demersuri la Ministerul Tineretului pentru sprijin financiar, însă nu s-a primit nimic.

Am încercat să obținem sponsorizări, dar fără ecou. Nu în ultimul rând, conducerea DJTS roagă specialiștii în construcții, instalații, proiectare să intervină pentru ca acest centru de agrement să redevină o destinație atractivă și accesibilă elevilor și tinerilor”, a spus un reprezentant al DJTS Botoșani.

like facebookPrefectul Dan Nechifor susține că 3 milioane euro sunt necesari pentru investiția de la Agafton și crede că banii respectiv ar putea fi atrași prin proiecte europene.

Prin accesarea acestor fonduri europene ați avea mult mai multe șanse decât acest proiect de voluntariat. Vreau să îi transmiteți domnului director că îl aștept la mine pentru a face o vizită împreună la Ministerul Tineretului pentru a demara procedurile pentru un astfel de proiect european”, a spus Nechifor.

Unitatea din Agafton are 200 de locuri de cazare, din care 130 sunt disponibile în perioada verii, 70 pot beneficia de încălzire în sezonul rece, iar alte 70 sunt nefuncţionale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *