Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, astăzi, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi Sânzienele

Ioan Botezatorul
Ioan Botezatorul

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, astăzi, Naşterea Sf. Ioan Botezătorul şi Sânzienele sau Drăgaica, după cum sunt cunoscute în tradiţia populară. Acest praznic se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 24 iunie.

Fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, Ioan Botezătorul s-a născut în localitatea Orini, fiind supranumit Înaintemergătorul pentru că a anunţat şi pregătit venirea Mântuitorului. Mărturiile păstrate până în zilele noastre arată că preotul Zaharia şi soţia lui, Elisabeta, ajunseseră la bătrâneţe şi nu au avut copii. La poporul evreu, acest fapt era considerat ca un mare blestem din partea lui Dumnezeu.

like facebookUneori, nici jertfele nu le erau primite celor fără copii, la templu. În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze. Pe când tot poporul era afară şi se ruga, i s-a arătat îngerul Domnului stând de-a dreapta altarului tămâierii. Acesta l-a înştiinţat că i-au fost ascultate rugăciunile şi că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan (în ebraică, Iohanan înseamnă Dumnezeu s-a miliostivit).

Pentru că a fost neîncrezător în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil. Preotul Zaharia n-a crezut ceea ce a spus îngerul, iar semnul că aşa se va întâmpla va fi muţenia sa până la naşterea fiului Său: „Şi iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea”. (Luca 1,20). Sfântul Ioan a fost o mare bucurie pentru părinţi şi pentru toţi cei care aşteptau pe Fiul lui Dumnezeu, a cărui cale a pregătit-o.

Când a crescut, Ioan a plecat să trăiască în deşert, unde se hrănea cu miere sălbatică şi lăcuste şi se îmbrăca cu haină din păr de cămilă. Toate datele păstrate până în prezent conduc la ideea că Ioan boteza la râul Iordan, acolo unde L-a botezat şi pe Mântuitorul Iisus Hristos. În cinstea acestei sărbători foarte multe biserici poartă hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Tradiţia spune că Sânzienele aduc noroc, sănătate şi belşug în casele oamenilor. Tinerele fete îşi pot afla ursitul, iar copiii sar peste foc, în semn de purificare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *