Direcţia Generală Anticorupţie sărbătoreşte 11 ani de la înfiinţare

Directia Nationala Anticoruptie DNALa data de 30 mai, Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) din cadrul Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte 11 ani de la înfiinţarea sa ca structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

În cei 11 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, instituția noastră s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional. Prevenirea corupției reprezintă o prioritate, concretizată prin desfășurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său.

like facebookPrin toate acţiunile sale, D.G.A. promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul ca standarde atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia TelVerde anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

La nivel local, D.G.A. este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani, al cărui sediu se află pe B-dul Mihai Eminescu nr. 57, telefon/fax 0231/507120.

Cetăţenii judeţului Botoşani care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită Telverde 0800.806.806, prin e-mail la adresa: [email protected] sau direct la sediul structurii județene.

Sursa: comunicat IPJ Botoșani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *