În Săptămâna Luminată, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Creștinii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică, scrie ziarul Libertatea.
În această zi creştinii îşi amintesc de o minune săvârşită de Maica Domnului în secolul al V-lea. Ea i s-a arătat viitorului împărat bizantin Leon, într-o pădure din apropierea Constantinopolului, i-a indicat un izvor şi i-a spus să ungă cu apa lui ochii unui orb. Apa s-a dovedit a fi tămăduitoare, a vindecat orbul şi apoi şi pe alţi bolnavi. Când a ajuns împărat, Leon a construit pe locul izvorului o biserică închinată Fecioarei Maria.
Mănăstirea există şi astăzi la Istanbul, vechiul Constantinopol, şi păstrează la subsolul bisericii izvorul cu apă vindecătoare. Astăzi, în biserici, după Liturghie, se face slujba Agheasmei Mici. Creştinii duc cu ei acasă apă sfinţită, cu care stropesc gospodăria. Credincioşii consideră agheasma ca având proprietăţi supranaturale, ea rămânând după sfinţire nealterată ani de zile.
După slujba de sfinţire a apei, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău”. În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.
Tradiții și obiceiuri
La ţară, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca acestea să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la lucrările agricole. Pentru a avea un an bogat, gospodarii stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului grădinile şi livezile. Totodată, acest ritual protejează recoltele de efectele grindinei.
O tradiţie specifică sărbătorii Izvorului Tămăduirii, care se mai rescpectă şi azi în anumite zone ale ţării, este legământul juvenil. Aşezaţi în jurul unui copac, tinerii fac schimb de obiecte simbolice (de obicei, preferate sunt oalele sau străchinile de lut) şi rostesc un jurământ. Schimbul de obiecte se face în prezenţa unei lumânări aprinse şi este urmat de îmbrăţişări frăţeşti, de consumul de alimente ritualice şi de dansuri. În urma acestui legământ, participanţii devin fraţi de cruce şi se strigă cu apelative precum vere, verişoară, fârtate, surată. Până la sfârşitul vieţii, se comportă unul cu celălalt precum fraţii, ajutându-se în cele mai grave probleme, sfătuindu-se în cele mai intime chestiuni şi fiind capabili să se sacrifice pentru binele fraţilor de cruce.
Superstiții
- În această zi, s-a perpetuat credinţa că nu este bine să lucrezi. În trecut, se credea că cine încalcă această regulă riscă să fie lovit de o boală gravă, de care nu mai scapă toată viaţa.
- De asemenea, de Izvorul Tămăduirii oamenii se opreau din ţesut, întrucât credeau că aşa cum bat braglele războiului de ţesut, tot aşa va bate şi piatra. Totodată, cu pânza ţesută în această zi nu era de bun augur să se îmbrace nimeni, cu atât mai puţin cei morţi care astfel nu puteau fi primiţi pe lumea cealaltă.
- O altă superstiţie este legată de cunoaşterea momentului în care se sfârşeşte viaţa. Cine aşeza o cană de apă sub un nuc sau sub un soc în ziua de Izvorul Tămăduirii şi, câteva ore mai târziu, găsea pământ pe fundul cănii ştia că acesta este un indiciu al faptului că nu mai are mult de trăit.
