Portariuc, despre licitația pentru construcția spitalului de boli cronice: Suntem în grafic, nu s-a întârziat cu nimic

Ovidiu Portariuc - primar BotosaniPrimarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat că procedura de licitație pentru construcția spitalului de boli cronice din Botoșani se va relua în cel mult o săptămână, dupa adoptarea unor măsuri de remediere de catre CNI, privind actualizarea documentației tehnice .

like facebookEste o procedură standard, transparenta, prin care cei care intră în competiție solicită clarificări astfel încât să își poată calcula oferta pentru licitație. E normal ca firmele de construcții să înțeleagă bine ce vor avea de construit. Nu e nimic neobișnuit. După circa o săptămână, se va trece la pasul următor. Suntem în grafic, nu s-a întârziat cu nimic”, a declarat Ovidiu Portairuc

Primarul susține că fiind vorba de un obiectiv social, ce va fi realizat din fonduri publice, firmele de construcții ar trebui să își eficientizeze costurile, pentru a putea răspunde cerințelor stabilite de Compania Națională de Investiții. „Am văzut că sunt unele firme de construcții care se plâng că profitul pe care l-ar obține din acest proiect ar fi prea mic sau chiar ar putea merge în pierdere. Eu le spun că dacă nu pot construi eficient, nu-i obligă nimeni să vină la licitație și meargă în pierdere. CNI construiește spitale la aceste prețuri peste tot în țară. Și sunt firme de construcții care au costuri eficiente și pot construi conform cerințelor CNI. Știu că sunt unii care vor profituri uriașe, cum era pe vremea lui Boc și Udrea, dar îi asigur că nu le vor mai obține în domeniul public”, a explicat primarul.

Sursa> comunicat Cabinet primar

 

 

 

One thought on “Portariuc, despre licitația pentru construcția spitalului de boli cronice: Suntem în grafic, nu s-a întârziat cu nimic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *