Amendați cu 6000 lei după ce au fost prinși la braconaj. Ce aveau asupra lor ”vânătorii”

braconaj -puscaDoi bărbați au primit amenzi usturătoare de la jandarmi, după ce au fost prinși la braconaj. Aceștia sunt  din comuna Vorniceni și braconau în fondul de vânătoare nr.9 Nicşeni.

like facebookCei doi au fost depistaţi de jandarmi în urma unei acţiuni    executate în cooperare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, în zona localităţilor Podeni – Corlăteni, având asupra lor nouă dispozitive artizanale formate din laţ metalic (şufă)  şi ţăruş.

Pentru accesul în fondul cinegetic cu laţuri, ,,vânătorii” au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 3000 de lei fiecare, minimul prevăzut de legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic pentru fapta săvârşită.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani organizează acest gen de acţiuni în zone cunoscute din punct de vedere al braconajului, localnicii folosind pentru aceasta ogari sau metişi de ogari, precum şi laţuri metalice, se arată într-un comunicat al instituției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *