Selecție pentru studenții care doresc să lucreze ȋn Germania. Vezi condițiile!

sediu AJOFM BotosaniAgenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni). Menționăm că pot participa studenții și masteranzii care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.

like facebookSelecția are loc anual, ȋn baza ȋnțelegerii ȋncheiate ȋntre Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Agenția Federală de Muncă din Germania, privind medierea studenţilor români în vederea angajării pe perioada vacanţei de vară în Republica Federală Germania. Pentru anul 2016, Agenția Federală de Muncă din Germania dispune de 100 de locuri destinate studenților români.

Depunerea dosarelor va avea loc ȋn perioada 03.12.2015 – 15.01.2016, ȋn intervalul luni – joi, orele 09.00 – 15.30 și vineri orele 09.00 – 12.30 la sediul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă din județul de domiciliu sau din județul ȋn care se află instituția de ȋnvățământ superior la care este ȋnregistrat studentul.

Condiții de participare:

 vârsta cuprinsă ȋntre 18 – 35 ani;

 studenți și masteranzi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la cursuri de zi;

 cunoștințe bune și foarte bune de limba germană

Documente necesare ȋnregistrării dosarului:

 copie act de identitate (cu o valabilitate de minim 6 luni);

 opțional, copie pașaport (cu o valabilitate de minim 6 luni);

 fișa de solicitare – Bewerbung 2015 – completată ȋn 2 exemplare la calculator și semnată (instrucțiunile de completare – Anexă);

 adeverința de la facultate ȋn care să se specifice anul de studii și ce tip de cursuri urmează studentul (tipizat facultate);

 adeverința de la facultate – Immatrikulationsbescheinigung (formularul tipizat ȋn varianta germană/engleză, germană/română, ȋn funcție de solicitarea instituției de ȋnvățământ, precum și instrucțiunile de completare – Anexă)

 dovada acreditării, ȋn cazul unei facultăți particulare;

 3 fotografii tip pașaport;

 copie permis de conducere (dacă este cazul).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *