Comunicat PSD: Cetățenii din municipiul Botoșani, sancționați de Alianța Răului cu -77% că nu au votat PDL în 2012

psd siglaOrganizația PSD Botoșani condamnă public decizia Alianței Răului PDL-PNL de a tăia cu peste 77% fondurile alocate municipiului Botoșani – o măsură prin care cetățenii orașului sunt sancționați într-un mod inacceptabil pentru faptul că nu au votat PDL la alegerile locale din 2012.

Prin politizarea excesivă a alocării fondurilor județului, în funcție culoarea politică a primarilor, Alianța Răului PDL-PNL arată dispreț față de cererile cetățenilor care au protestat în urma tragediei de la Clubul Colectiv, cerând depolitizarea actului administrativ la toate nivelurile.

like facebookSocial-democrații consideră că actualul co-președinte PDL-PNL, Cătălin Flutur, se răzbună pe locuitorii din municipiul Botoșani pentru că nu l-au mai votat primar la ultimele alegeri locale.

În calitate de lider al grupului PDL-PNL din Consiliul Județean,  Cătălin Flutur este cel care stabilește votul majorității în privința alocării fondurilor la fiecare primărie din județ. Așadar, liderul PDL este direct responsabil de tăierea sistematică a fondurilor repartizate municipiului Botoșani, de la  9 milioane de lei în medie pe an, în perioada 2008-2011, când era Cătălin Flutur primar, la aproximativ 2 milioane de lei pe an, în perioada 2013-2015, când nu mai conduce primăria municipiului.

Cătălin Flutur folosește majoritatea PDL-PNL din Consiliul Județean pentru a-și atinge propriile obiective politice. Acesta încearcă prin orice mijloace să blocheze finanțarea proiectelor desfășurate de actualul primar, chiar dacă astfel afectează grav interesele locuitorilor din municipiul Botoșani, cărora vrea să le ceară votul la viitoarele alegeri. Aceasta în pofida faptul că municipiul asigură peste 80% din contribuțiile din TVA și impozit pe venit, colectate la nivel județean.

Politizarea alocării fondurilor de la nivelul Consiliului Județean, prin votul majorității PDL (cu sau fără PNL)

Alocări aprobate de majoritatea PDL din CJ pentru Primăria Municipiului Botoșani condusă de Cătălin Flutur (PDL) Alocări aprobate de majoritatea PDL-PNL din CJ pentru Primăria Municipiului Botoșani condusă de Ovidiu Portariuc (PSD)
2008 7.230.190 *
2009 17.068.960 2013 2.024.010
2010 6.975.850 2014 2.058.180
2011 4.853.030 2015 1.977.000
Medie 9.032.010 Medie 2.019.730

*) În anul 2012, când la nivelul Consiliului Județean a funcționat majoritatea USL, pentru municipiul Botoșani s-au alocat 6.909.720 lei, din fondurile județului obținute din cotele TVA și din impozitul pe venit.

(A se vedea graficul atașat)

Sursa> comunicat PSD Botosani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *