Șeful ISU Botoșani, după tragedia de la București: La nivelul regiunilor se impun spitale specializate pe diferite categorii de afecțiuni

anton radu poza extra super coolȘeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, col.Radu Anton, consideră că un necaz produs în provincie, asemeni celui din București, ar crea mari probleme și că s-ar face față cu greu unei astfel de tragedii. Acesta susține necesitatea înființării spitalelor specializate pe regiuni.

like facebookLa București s-au putut mobiliza foarte repede și activa echipaje de intervenție, de la SMURD și de la Ambulanță și sunt și multe spitale. Din acest punct de vedere trebuie abordată o atenție mai mare privind spitalele specializate pe regiuni ale țării. Dacă prin sistemul de organizare, prin mijloacele din dotare, putem activa din mai multe județe și putem prelua bolnavii și să-i ducem în condiții de siguranță, cred că la nivelul regiunilor se impun asemenea spitale specializate pe  diferite categorii de afecțiuni. Din punct de vedere al arsurilor, există la Iași, pentru o situație de normalitate și pot preluat, dar  într-un asemenea dezastru se impune o creștere a capacității de tratament”, a spus Radu Anton.

Șeful ISU a ținut să precizeze că la nivelul județului Botoșani există o informare permanentă între autorități și instituțiile cu obligații privind desfășurarea evenimentelor publice. De asemenea, mai spune Anton, în județul Botoșani nu există localuri unde să se organizeze concerte și care să necesite o amenajare din punct de vedere fonic.

La noi, în județul Botoșani, se utilizează încăperile și clădirile existente așa cum sunt ele fără amenajări și antifonie. Insistăm în continuare și manifestăm o seriozitate deosebită în privința acordării avizelor și autorizațiilor”, a mai spus șeful ISU.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *